Informaţii

Dificultate:[######....]
Timp necesar:40 minute
Porţii:12
Calorii:5240

Tiramisu

am folosit o tava de jena de 22 cm x 33 cm

Ingrediente

450 g piscoturi (2 cutii)
4 gălbenuşuri
125 ml vin Marsala
125 g zahăr
500 g Mascarpone
225 ml frişcă bătută
350 ml cafea tare sau espresso
1 lingură de zahăr
2 linguri de Baileys (opţional)

Mod de preparare

Crema de gălbenuşuri adăugată peste Mascarpone
1
Se face o cafea tare. Se dizolvă lingura de zahăr şi se dă la frigider. Dacă vi se pare amară mai puneţi puţin zahăr.
Se adaugă frişca
2
Se bat gălbenuşurile şi zahărul cu mixerul câteva minute, până se fac ca o cremă. Se adaugă vinul şi se amestecă până se încorporează. Acest amestec se pune într-o crăticioară la bain marin. Se amestecă continuu să nu facă cocoloaşe şi se lasă până aproape de punctul de fierbere, când s-a îngroşat (arată ca un aluat de clătite mai gros).
Al doile rând de pişcoturi
3
Se amestecă Mascarpone într-un castron mai mare până nu mai are nici un cocoloş. Se adaugă crema din gălbenuşuri fierbinte şi se amestecă bine până devine o cremă omogenă.
Al doile rând de pişcoturi
4
Peste ele se adaugă frişca bătută (fără zahăr) şi se amestecă cu o lingură să se încorporeze. Nu amestecaţi cu mixerul pentru că riscaţi să faceţi frişca unt.
O porţie de Tiramisu pudrată cu cacao
5
Într-o tavă sau platou se montează Tiramisu: într-o farfurie adâncă se amestecă cafeaua cu lichiorul. Se înmoaie pişcoturile 2-3 secunde fiecare şi se pun în coloane pe toată suprafaţa tăvii. Se pune o jumătate din crema peste pişcoturi şi se întinde uniform. Se înmoaie restul de pişcoturi şi se aranjează la fel. Peste ele se pune cealaltă jumătate de cremă.
O porţie de Tiramisu pudrată cu cacao
6
Se cerne cacaoa şi se lasă minim 3 ore la frigider.

Sugestii

Vinul de Marsala seamănă foarte mult la gust cu „Lacrima lui Ovidiu”, care, cred ca poate fi folosit ca substitut.

Puteţi folosi lichior de cafea sau ciocolată în loc de Baileys.

Frişca se poate înlocui cu albuşurile bătute spumă.


Română (fără diacritice)  ·  Română (cu diacritice)

Copyright ©2004–2020 vulpeabucatar.com

vulpeabucatar.com