Pui cu ţelină
Informaţii
Timp necesar: 20 minutePorţii: 2
Ingrediente
300 g carne de pui
1 albuş mic
2 linguri de amidon
1 ţelină (250g)
1 ardei iute
1/2 ceapă mică sau un fir de ceapă verde
1 linguriţă de ghimbir tocat
1 linguriţă rasă de zahar maro (light brown sugar)
1 lingură de vin de orez chinezesc
sare
Mod de preparare
1. Se taie ţelina în 8 apoi în felii subtiri (1-2 mm). Ceapa se taie cubuleţe mici, iar ardeiul în felii subţiri.
2. Se taie puiul fâşii de lăţime 0,5 cm. Se amestecă într-un vas cu amidonul, sarea şi albuşul bătut uşor.
3. Se încălzesc 2-3 linguri de ulei şi se prăjeşte puiul avăndu-se grijă să nu se lipească bucăţile între ele. Când s-a prăjit se scoate şi se ţine la cald. Se poate pune pe un şerveţel să se absoarbă surplusul de ulei.
4. Se încing 2 linguri de ulei în acelasi vas şi se pune ţelina, ardeiul iute, ghimbirul, ceapa. Se amestecă 3 minute. Se adaugă puiul, sarea, zahărul, vinul. Se pot adauga la sfârşit şi câteva picături de ulei de susan. Se serveşte cald cu orez.
Copyright ©2004–2020 vulpeabucatar.com