Prajitură Transilvania cu mere

Informaţii

Dificultate: 6
Timp necesar: 70 minute
Porţii: 10 – 12

Ingrediente

4 ouă
4 linguri de făină
7 linguri zahăr
jumătate de linguriţă praf de copt
6-8 mere (1,5 kg)
200 g margarină sau unt la temperatura camerei
300 g biscuţi
1 linguriţă scorţişoară

Mod de preparare

1. Se spală merele, se curăţă se coajă şi se dau pe răzătoarea mare. Se amestecă cu scorţişoara şi 3 linguri de zahăr şi sa lasă să iasă zeama din ele.
2. Se dau biscuiţii prin maşina de nuci sau se pisează cu un făcăleţ sau o sticlă.
3. Aveţi nevoie de o tavă 22cm x 33cm şi înaltă de 5 cm. În tavă se întind 3 straturi uniforme; primul de unt - se intinde untul cu un cuţit, al doilea de biscuţi raşi, al treilea de mere (nu se scurg de zeamă). Se dă la cuptor, foc mic cam 15-20 de minute.
4. Între timp se face pandişpanul. Se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul (cele 4 linguri rămase) şi se bat din nou ca pentru bezea (până „stau”). Se adaugă gălbenuşurile, făina cernută împreună cu praful de copt şi se amestecă uşor cu o furculiţă cât să se încorporeze şi sa nu iasă aerul.
5. Se pune aluatul peste compoziţia din tava şi se dă la cuptor la foc mediu (375°F) 25 de minute pana capătă o culoare aurie. Se poate testa cu o scobitoare dacă s-a copt pandişpanul. Se introduce în aluat şi daca o scoateţi curată este facut. Nu deschideţi cuptorul la început ca să nu dea înapoi din crescut.
6. După ce o scoateţi din cuptor o lăsaţi să se răcească după care o întoarceţi. Se poate servi cu frişcă.

Copyright ©2004, 2005 vulpeabucatar.com