Informaţii

Dificultate:[###.......]
Timp necesar:55 minute
Porţii:2

Vinete gratinate cu roşii

Ingrediente

1 vânătă mare
3 roşii
200 g caşcaval sau mozzarella
oregano
sare

Mod de preparare

Vinetele tăiate şi puse pe şervet
1
Se spală şi se curaţă coaja de la vânătă. Se taie în felii de aproximativ 1 cm. Feliile se dau cu sare pe ambele feţe şi se pun pe un şervet care să absoarbă zeama lăsată. Se lasă 30 de minute.
Vinetele în tavă cu caşcaval şi roşii
2
Se taie roşiile în felii de 1 cm (dacă vreţi puteţi să le puneţi în apă clocotită 30 de secunde ca să le decojiţi). Se taie şi caşcavalul în felii cât să acopere felia de vânătă.
Feliile de vinete gata de dat la cuptor
3
Pe o felie de vânătă se pune o felie de roşie cu oregano, iar peste roşie o felie de caşcaval.
Vinetele coapte şi asezate frumos în farfurie
4
Se pun într-o tavă şi se dau la cuptor, la foc mic mediu (350°F) cam 20 de minute, până se fac. Dacă vreţi puteţi să coaceţi vinetele puţin, pe grătar sau intr-o tigaie cât să se înmoaie puţin. Astfel, se coc mult mai repede la cuptor şi nu se mai prelinge mozzarella în toată tava.

Română (fără diacritice)  ·  Română (cu diacritice)  ·  Engleză

Copyright ©2004, 2005 vulpeabucatar.com

Valid HTML 4.01! Get Firefox!